Se afișează postările cu eticheta libris. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta libris. Afișați toate postările

vineri, 13 martie 2015

Cartea - prietenul spiritului

   Ochii aleargă pe literele de-o șchioapă, de-a lungul rândurilor ordonate, răsuflarea se precipită, iar degetele tremurânde răsfoiesc filele. Încă trei pagini, încă două...ultimele cuvinte...SFÂRȘIT.

   Cartea se închide încetișor, iar tu, cititorule, rămâi cu privirea ațintită într-un punct, simți o ușoară tristețe, un gol mai mic sau mai mare în funcție de cât de mult te-ai identificat cu personajul.Te gândești că respectul pentru cărți se manifestă prin folosirea lor și dedici din timpul tău, câteva clipe lecturii tocmai încheiate.
   Dacă acțiunea te-a prins în mrejele sale, dacă ai participat activ la derularea evenimentelor, te simți ca și cum ai fi pierdut un prieten, iar vălul lumii imaginare este sfâșiat brutal.Poate, din când în când, ai continuat în imaginația ta să construiești și să creezi noi fraze, noi capitole, ai continuat firul  epic.
   Doar un cititor înfocat poate înțelege aceste simțăminte, poate fi una cu mesajul autorului.
http://bit.ly/1HEqI5d


   Oare câți astfel de cititori mai există?Sau dacă ar fi să fac direct referire la tema acestui articol: mai citesc tinerii din ziua de azi, mai pot ei să formeze un tot cu trăirile și mesajul autorului?
   O întrebare grea, complicată, la care mulți nu pot răspunde sau la care mulți o fac superficial.Unii spun DA, alții ar răspunde NU, prin prisma comparației cu generațiile anterioare.După a mea părere, tinerii citesc, dar nu suficient, nu ce și cum ar trebui. Nu mă refer neapărat la cantitate, deși se pot îmbunătăți și acolo lucrurile, dar m-aș bucura mai mult să văd că se pune accentul pe calitate.Nu știu câți din cei responsabili de educația copiilor își pun serios această întrebare, câți caută răspunsul și câți încearcă să schimbe ceva.Dragi părinți, stimate cadre didactice, faceți ceva pentru copii: citiți-le!

   Nu sunt în măsură sa aduc acuze, să pun etichete, voi spune doar că mă uit în dreapta și stânga și văd tineri citind, copii citind, dar totuși am o strângere de inimă. Pentru că nu se mai citesc operele clasice, de odinioară, pentru că mulți o fac constrânși, pentru că nu mai există aceea pură dorință, acel dor de carte și de parfumul paginilor.

   Din nefericire, mulți tineri citesc de fațadă, din datorie, nu se dă o importanță mai mare acestui aspect, nu se dă Cezarului, ce-i al Cezarului. Multe opere importante rămân pe rafturi prăfuite, se pune accentul pe opere mai ușoare, superficiale.Adevăratele capodopere sunt nedescoperite, nu își iau locul de cinste.Urmarea? Să ne uităm doar la rezultatele din ultimii ani, de la examene și vom vedea că nu avem decât dezavantaje ale lipsei lecturii și culturii.

   Lumea în care trăim, viteza cu care luăm viața în piept, grijile, societatea, problemele existenței noastre, tehnologia, acest rău necesar, îi îndepărtează pe tineri de lucrurile simple, de originile lor. Bibliotecile sunt mai goale, librăriile la fel și lectura nu pare a fi un lucru cool, dimpotrivă.Un ajutor de nădejde îl primim de la colțișorul numit: librărie online, locul unde orice dorință poate deveni certitudine.Să profităm, zic!

   Relația cititor-carte este una strînsă, intensă, frenezia și pasiunea cu care parcurgi o carte, nopțile pierdute pentru a descoperi un nou capitol sunt lucruri scumpe, de neînlocuit. Ar fi nemaipomenit dacă am sădi aceste lucruri în sufletele tinerilor, dacă am putea să le stârnim interesul și apetitul pentru acest gen de activitate.Poate, lumea ar fi mai bună!

   Din cărți obținem informații prețioase, idei, soluții, modalități de a rezolva unele încercări.Personajele ne introduc într-o lume mirifică și de multe ori întrebările presante își găsesc răspunsurile în slovele cărților.Creativitatea nu are decât de câștigat, vocabularul se îmbogățește, misterele mu mai sunt la fel de adânci și lumea pare la picioarele noastre.

   Cineva drag, mi-a spus odată, că o carte îți poate fi cel mai bun și mai tăcut prieten, îți poate oferi totul și nu îți cere nimic în schimb.La ceas de cumpănă, am pătruns tâlcul acestor vorbe și am reușit, nu o dată, să îmi extrag din unele fraze citite, hrana pentru viitor și am putut să îmi desfăt cugetul.

http://bit.ly/1HEqI5d


   Tehnologia și știința evoluează, și noi odată cu ea, așa  că o soluție atunci când nu găsim ceea ce căutăm, o reprezintă oferta bogată, de nerefuzat, de cărți online.Putem citi bloguri, articole de specialitate, presa online, important este să ne luăm informații, să ne cultivăm inteligența și imaginația.

   Tinerii trebuiesc ajutați, îndrumați să-și deschidă ochii, mintea și cugetul, să își dorească să cunoască lumea cărților și beneficiile lor.

   Dragii noștri copii și adolescenți, nu uitați că noi oamenii reprezentăm o filă a cărții numită VIAȚĂ și dacă doriți să aveți un suflet bogat, să pătrundeți în locuri de neimaginat, aplecați-vă cu dăruire și abnegație asupra lecturii.

ShareThis