Se afișează postările cu eticheta dude. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dude. Afișați toate postările

joi, 10 septembrie 2015

Dudul alb sau negru

   Morus alba, Morus nigra.
   Fam. Moraceae.
   Denumiri populare: agud alb, agud negru.

   În tradiţia populară: frunzele constituiau hrană pentru viermii de mătase.
   Dudele se puneau la fermentat, pentru ţuică.
   În zonele pomicole, lemnul de dud a fost întrebuinţat la confecţionarea butoaielor pentru ţuică, în care aceasta primea o culoare galbenă.
   În Moldova se colora în galben lâna cu frunze şi piatră acră.
   Se lua din frunze şi se făcea un ceai în bolile de ficat.Din acest ceai, se lua câte o ceaşcă intern şi extern se spălau erupţiile pielii.Se mai folosea la durerile reumatice, diabet, contra gălbinări tot ceai din frunze.
   Frunzele se mai mărunţeau şi se puneau în vin negru, care se filtra apoi şi se bea, dintr-o cană de ceară de albine contra gălbinării.
   Din dud negru coaja ramurilor strânsă primăvara, se fierbea în apă, se îndulcea cu zahăr şi se da în 2 rânduri dimineaţa pe nemâncate, contra teniei.
   O gargară bună pentru gâlci se făcea punându-se într-un pahar mare o bucăţică de piatră acră de mărimea unei boabe de porumb; după ce dospea se punea o ceaşcă de sirop de dude.Se amesteca şi se făcea de 5-6 ori gargară pe zi.
   Dudele, mai cu seamă cele negre, se terciuiau şi se storceau de suc, care se fierbea cu o cantitate dublă de zahăr, obţinându-se un sirop foarte  bun pentru prepararea gargarelor în amigdalitele simple.




   Duzii sunt arbori răspândiţi din China, cel alb şi cel negru din Persia.
   La noi au fost aclimatizaţi în al doilea mileniu al erei noastre, la început pentru fructele comestibile, apoi pentru frunzele lor care au fost principala hrană a viermilor de mătase.

   Compoziţie chimică: în scopuri medicinale se folosesc mai mult frunzele(Folium Mori) fără peţiol recoltate în lunile mai şi iunie şi fructele mature şi proaspete.Conţin acizii: aspartic, folic, folinic, compuşi volatili, aldehide, cetone, beta-caroten.Frunzele- tanin, beta-caroten, acid folic, un aminoacid (arginina), adenină, carbonat de calciu, glucozide ale argininei, clorofilă, etc.
   În fructe găsim tanin, antocianozide şi vitamina C.Bogate în materii peptice, grase şi săruri.Mâncate pe stomacul gol sunt laxative.

   Acţiune farmaceutică: frunzele sunt astringente, antidiabetice.Intern antidiareic, alcalinizat, adjuvant în tratamentul diabetului împreună cu alte plante.
   Fructele-diuretic, laxativ uşor, răcoritor, depurativ.
   Coaja de la rădăcină este foarte utilă, dacă se va face un ceai în cazul tuturor retenţiilor hidrice sau chiar ascitei.




   Se foloseşte în următoarele afecţiuni: afecţiunile gâtului, afecţiuni pulmonare, afte, anghine, ascită, constipaţie (scoarţa în special), diabet, diaree (frunzele), distrofia miocardului, enterite cronice, gastrite, stomatite, tenii (scoarţa), ulcerele gastrice şi duodenal
   O cură din aceste fructe este totdeauna binevenită, dacă se va consuma zilnic 200 g pe stomacul gol dimineaţa la trezire, va curăţa organismul de toxine în 10 zile.
   Sucul fructului extras înainte de complecta maturare conţine de la 20-25 g de acid citric la litru.Se utilizează în sirop astringent pentru gargare contra anginelor, stomatitelor şi aftelor.
   Frunzele au proprietăţi antidiabetice se face 2 linguriţe de frunze mărunţite puse la 250 ml apă clocotită. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.
   Extract sau tinctură din frunze se va lua câte 30-50 picături de 3 ori pe zi în cazurile interne, diabet, etc.
   Coaja rădăcinii se ia 2 linguriţe mărunţite la 300 ml apă. Se fierbe până scade la 200 ml, se strecoară şi se poate folosi în ascite sau viermi intestinali.

ShareThis