Sentimentul de vina, depresia sau dezgustul de sine sunt adesea asociate bulimiei.
Boala atinge in special femeile (proportia este de 2 la 10), iar varsta la care se manifesta deosebit de intens, este cea cuprinsa intre 18 si 20 de ani. Se spune in general ca bulimia este periculoasa, mai ales pentru ca nu se vede. In timp ce, in cazul anorexiei, acest lucru este evident, in cazul bulimiei, persoanele bolnave par a fi in plina forma. In realitate, in spatele unor aparente, adesea se ascunde un adevarat infern, in care hrana este un adevarat drog pentru persoana bolnava.
Se crede ca bulimia este rezultatul factorilor sociali, psihologici si biologici, dar si factorul genetic poate avea o contributie la declansarea bolii. In acelasi timp, dereglarile de natura psihica sunt mai frecvente in familiile celor care sufera de bulimie.
Factorii sociali joaca un rol major, mai ales ca, in unele medii, se pune accentul pe aspectul fizic. Problemele in familie, respectul de sine si problemele legate de personalitate constituie alti factori.
Este foarte greu de stabilit o cifra exacta a celor ce sufera de aceasta boala, deoarece, cel mai adesea, comportamentul unui bulinimic este tinut secret. Conform datelor existente, in tarile industrializate, peste 1,5 la suta dintre femei sufera de bulimie, vulnerabile fiind in special elevele si studentele (4-8%).
Simptomele bulimiei:
Simptomele care se manifesta in cazul persoanelor care sufera de bulimie sunt frica de a creste in greutate, sentimentul de saturatie in multe planuri, problemele legate de aspectul fizic, negarea propriului comportament, perioade de post (nealimentare), urmate de perioade de supraalimentare, obiceiuri si ritualuri de alimentare neobisnuite, exercitii fizice in exces, chiar si in cazul in care greutatea corpului este normala, cantarire frecventa.
Comportamentul bulimic poate exista si la nivel de bauturi. Distingem astfel, potomania (necesitatea de a bea cantitati uriase de apa: 10-15 l pe zi) si dipsomania (necesitatea imperioasa de a bea cantitati mari de bauturi alcoolice).
Bulimia este foarte frecvent dificil de diagnosticat, pentru ca persoanele care sufera de aceasta boala pastreaza secretul asupra ei, boala neputand fi detectata la timp. O persoana care sufera de bulimie are trei stadii ale crizei:
- Precriza, in care pesoana are un sentiment teribil de tensiune, insotit de iritabilitate si o senzatie de teama, dar si de nemultumire. In acest stadiu, persoana va cauta mancare.
- Criza propriu-zisa: persoana isi va pierde controlul si va ingurgita mii de calorii intr-un timp foarte scurt, mancand in special alimente dulci si sarate. Aceasta operatie este urmata de dureri abdominale si de vomismente, la inceput provocate, apoi automate, urmate de o senzatie de jena puternica.
- Postcriza: persoana se simte culpabila si regreta cele intamplate. Ea nu se poate opri insa si aceste crize devin o obisnuinta.
Inceputul crizei se declanseaza brutal, manifestindu-se prin ingurgitarea masiva si frenetica, pe ascuns, a unei mari cantitati de alimente, in special catre sfirsitul zilei. Foarte des, subiectul poate sa prevada accesul si de aceea, isi va cumpara mancare in acest scop.
Accesul este urmat, aproape imediat, de varsaturi provocate, ce devin automate cu timpul.
Accesul de bulimie este urmat de o stare de somnolenta, dureri abdominale putenice si de o senzatie de jena, de rusine si de dezgust fata de propria persoana. Sentimentul de culpabilitate este foarte puternic.
Pentru ca persoana bolnava este constienta de urmarile unei astfel de ingurgitari, ea va folosi o anumita strategie, pentru a-si controla greutatea: vomismente provocate, utilizarea unor laxative si a unor diuretice, practicarea intensiva a sportului. Persoana bolnava este obsedata de corpul sau, manifestand o preocupare exagerata, adesea obsesiva fata de acesta, desi foarte des, greutatea sa este normala, ba chiar sub limitele normale.
Bulimia are drept urmari, unele complicatii de natura somatica. Acestea sunt: tulburari frecvente ale ciclului menstrual, complicatii dentare grave si adesea ireversibile, alterarea musculaturii buco-faringiene. Efectele pe termen lung ale bolii pot fi grave deoarece acestea includ probleme cardiace, sanguine, digestive, hormonale, probleme ale rinichilor si ale oaselor. La acestea se mai pot adauga depresia si starea de agitatie permanenta.
Medicul va fi cel care va stabili daca este vorba despre o problema de fond sau una de ordin reactional. In functie de aceasta, el va prescrie un scurt tratament, asociat cu antidepresive si tranchilizante, sau va recomanda consultarea unui psihoterapeut. Negarea bulimiei de catre bolnav ingreuneaza in general tratamentul. Membrii familiei vor trebui sa incurajeze tratamentul, care se face de obicei fara acordul pacientului.
Spitalizarea este necesara, in special cand accesele sunt frecvente si urmate de o stare depresiva. Tratamentul este nevoie sa fie supravegheat de o echipa din care fac parte, terapeuti si nutritionisti. Prescrierea unei diete si consilierea fac parte din acest tratament, care consta, in principal, in corectarea caracterului anormal de alimentare, in care perioadele de post sau infometare, alterneaza cu cele de supraalimentare, unde cantitatea de alimente consumate este foarte mare.
Uneori este nevoie, asa cum am mai subliniat, de medicamente antidepresive sau chiar anxiolitice. Psihoterapia are un rol foarte important, iar regimul dietetic va fi foarte strict.
Bolnavii de bulimie au adesea nevoie de consiliere pe termen lung dupa un asemenea tratament. Aceast lucru poate ajuta la prevenirea unei eventuale reveniri a bolii sau a reluarii comportamentului asociat acestei boli.
