Ce atitudine trebuie să aibă părinții atunci când copiii răspund obraznic?Cum să nu-și iasă din fire, atunci când cei mici nu mai contenesc cu poznele și se încaieră?
Desigur, ar fi mult mai simplu să le tragem câteva palme, să strigăm la ei, să-i urechem și să-i pedepsim drastic, pentru a ne impune voința.Dar acest comportament nu este deloc o soluție optimă deoarece micuții nu vor veni în brațele unei mame care îi ceartă întruna, strigă și-i plesnește la tot pasul.Dimpotrivă, se vor înstrăina de ea.
Este deosebit de important ca un copil să înțeleagă cu propria-i judecată ce este bine și ce nu, de ce nu trebuie să recurgem mereu la forță, la durități, ci să discutăm unii cu alții, să stingem conflictele înainte de a le declanșa.
Copilul trebuie să învețe de mic să îi lase și pe ceilalți să trăiască, toți vor ca și el să aibă o viață proprie.Înțelepciunea populară ne învață: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Când un copil plânge mama trebuie să lase totul și să alerge, să vadă ce s-a întâmplat.Oricât de mare ar fi necazul sau durerea copilului, dacă mama aleargă să vadă ce-i cu el să-l liniștească, necazul sau durerea va trece imediat.Lânga mama, cu mângâierile ei, vor seca și lacrimile, va trece și durerea.
Căldura mângâietoare și vorbele mamei sunt leacul care oprește plânsul oricărui copil.
De multe ori părinții nu-și alină copiii care plâng, ci îi ceartă și îi fac de râs, că sunt prea mari ca să mai plângă.Mai mult, de multe ori copiii sunt certați, amenințați și chiar bătuți ca să nu mai plângă degeaba.
Aceasta este însă cea mai mare greșeală a părinților: dacă nu le este milă de copilul ce varsă lacrimi amare, vor provoca o duritate și asprime sufletească, astfel încât copilul va crește și va deveni indiferent în fața lacrimilor altuia.Și în primul rând vor fi insensibili la plânsul bătrânei lor mame.
Când cineva este rănit și merge la medic, desigur este binevenit ajutorul acestuia, care îl pansează și îi dă medicamentele necesare pentru a alina durerea și a aduce vindecarea.La fel, când copilul vine în fugă la mama sau tata, plângând și căutând alinare, el are o rană, fizică sau sufletească și caută ajutorul părinților.
Mama, dar și tata, trebuie să fie un părinte bun, blând și înțelegător.
Bunătatea părintească este în primul rând absența răutății și furiei în tratament aplicat copiilor. Chiar dacă trecem printr-o perioadă grea, copiii trebuie înconjurați cu dragoste, căldură și blândețe.
Iar mai târziu, blândețea și dragostea primită de la părinți se vor întoarce către ei din partea copiilor pe care i-au crescut cum se cuvine.
