Astăzi, cel mai răspândit termen pentru trecerea dintre ani este „Revelion” (din fr. „Reveillon”, tradus aproximativ „veghe”, dar în acest caz având sensul de ospăț la miezul nopții).
Petreceri cu rudele și prietenii, artificii, petarde, nelipsita șampanie, concerte în centrul orașului într-o explozie aproape apocaliptică de zgomote și lumini, dar și urme din riturile străvechi (urătorii, Ursul, Capra, Sorcovitul din dimineața Anului Nou), coexistă încă.
Conform unei legende, culese de etnologul Romulus Vulcănescu, Anul este reprezentat alegoric ca un moș cu vie pe rod și cu 12 feciori, care poartă numele celor 12 luni.
Aceștia au lucrat la vie, au cules-o, au făcut vin și l-au pus într-un butoi mare, dându-i 12 cepuri la nivelele corespunzătoare vinului, pentru lunile anului.
Cepul de la fundul butoiului era al lunii Făurar, aparținând celui mai mic dintre frați, care lua ce mai rămânea în butoi.
Fiecare frate trebuia să bea în luna lui de la cepul lui, care era suprapus lunii anterioare.
Fratele cel mic bea mereu de la cepul lui. iar frații mai mari așteptau să le vină rândul după ce se termina partea celui mic.
Dar Făurar, de frig ce era, a băut tot vinul din butoi.
Când au vrut să bea în ordinea vârstei, ceilalți nu mai aveau vin în butoi, pentru că pe cepul lui Februar, feciorul sorbise tot vinul de deasupra.
Frații ceilalți îl fugăresc să-l omoare, însă prâslea prinsese puteri de atât vin ce băuse și scapă nevătămat.
