marți, 12 ianuarie 2016

Tratamente cu tărâțe

   Fierte în vin, tărâțele ajută la îndepărtarea unor erupții de pe cap.Se vor face spălături zilnice. 

   În caz de inflamare a splinei, se va opări un pahar de tărâțe cu puțină apă, aplicându-se calde asupra splinei.Procedura va fi continuată până la însănătoșire.

   Se bea apă de tărâțe, încălzită, care ajută în tratarea unor boli de gât, a laringitelor, faringitelor și tusei. 

   Se fierbe un pahar de tărâțe de grâu sau de secară în 2 litri de apă, la foc mic, timp de 30 de minute.Se adaugă 200 gr. miere și se fierbe totul încă 5 minute.Se păstrează la rece.Se consumă câte o jumătate de pahar de amestec, de 2 ori pe zi și acesta tonifică organismul aflat în convalescență. 



   Se fierb tărâțe de grâu până la obținerea unei paste dense.Se înfășoară într-o pânză de bumbac, având grijă să nu fie prea fierbinți.Se aplică pe ganglionii limfatici umflați.Se înfășoară cu un șal de lână.Compresa se aplică de 3-4 ori/zi.Tratamentul se ține 5-6 zile, până la retragerea umflăturilor, tărâțele fiind înlocuite cu altele noi, zilnic.În locul lor poate fi folosit și orezul fiert. 

   În cazul afecțiunilor renale este bine să se consume de 3 ori/ zi, înainte de masă, câte o linguriță de tărâțe încinse, amestecate cu aceeași cantitate de miere. 

   Furunculii și coșurile pot fi vindecate prin aplicarea de comprese obținute din tărâțe calde, stropite cu oțet.

luni, 11 ianuarie 2016

Vitiligo, o boală tot mai des întâlnită

   Aproximativ 3% dintre oamenii acestei planete, suferă de vitiligo.
   Petele albe precum laptele, de pe corp, pot apărea la orice vârstă (adesea au un caracter de familie, moștenit sau pot apărea după o traumă neobișnuită, mai ales la cap), într-o cantitate nelimitată și pe orice porțiune de piele.
   Această pată depigmentată poate apărea chiar și sub păr, sub gene sau sub sprâncene.Apariția ei nu este însoțită de vreo mâncărime sau durere.

   Absența melanocitelor (celule care conțin pigmentul) contribuie la hipopigmentare (un nivel scăzut înnăscut sau dobândit al sintezei de melanină) pe porțiuni de piele bine delimitate sau dispuse simetric, de la una-două pete până la aproape toată suprafața corpului.


   Porțiunile de piele afectată de vitiligo au o sensibilitate ridicată la razele solare.De aceea este recomandat să vă feriți de razele solare directe, pentru că lipsa pigmentului face ca pielea să fie lipsită de orice apărare.Ca urmare a expunerii la soare pot apărea arsuri puternice sau niște zone întunecate, hiperpigmentate în jurul petelor.

   Cauza acestei boli nu este cunoscută, dar
vitiligo este semnalul că suferiți de o dereglare internă.Ea poate însoți boala Addison (o boală endocrină rară, care constă într-o deficiență hormonală; se caracterizează prin pierderea greutății, slăbiciune în mușchi, tensiune arterială scăzută și întunecarea pielii indiferent dacă a fost sau nu expusă la soare), diabetul zaharat, anemia pernicioasă (carență de vitamina B12) și disfuncțiile glandei tiroide.


 

   Teoriile apariției acestei afecțiuni sunt dintre cele mai diverse:

   Vitiligo este o afecțiune a întregului organism determinată de o mulțime de factori, provocată mai ales de tulburările apărute în nutriția țesuturilor și în metabolism.
   Apariția petelor albe pe piele este numai o atenționare, un semnal exterior care anunță o dereglare internă.
   Aceasta poate fi o tulburare moștenită în metabolismul substanțelor; orice vătămare a fătului și insuficiența nutriției în perioada de dezvoltare intrauterină; tulburări în activitatea glandelor de secreție internă (glanda tiroidă, cea suprarenală); alimentarea insuficientă a țesuturilor ca rezultat al unor afecțiuni cronice ale organelor digestive; consecința stresului care conduce la tulburări vasculare și dereglări ale circulației substanțelor nutritive și a produselor rezultate în urma metabolismului din celule.

   Cu toate acestea, în oricare dintre aceste variante într-o măsură mai mare sau mai mică sunt abordate procesele digestiei alimentelor și ale asimilării substanțelor nutritive.
   Digerarea alimentelor nu este completă: în locul unei cantități determinate de aminoacizi necesari organismului se formează doar o parte a lor, iar restul este constituit din substanțe grele de natură albuminică, care nu se asimilează.
   Acest lucru dezorganizează procesele metabolice ale aminoacizilor din ficat, ceea ce conduce la rândul său la o acumulare de amoniac.Prezența în exces a acestei substanțe este toxică.

   Foarte sensibile la amoniac sunt celulele sistemului nervos central, cel care reglează activitatea întregului organism și, în particular, este responsabil pentru formarea pigmentului care ne apără pielea.

   Organismul viu ca un sistem autoreglator este astfel construit încât majoritatea verigilor sale se dublează.În cazul ruperii legăturii sau atunci când unul dintre organe este vătămat, intră în acțiune niște mecanisme compensatorii și crește intensitatea de acțiune a verigilor salvate ale lanțului.Datorită acestui fapt, la majoritatea oamenilor cu tulburări metabolice, vitiligo nu apare.

duminică, 10 ianuarie 2016

Dieta de 9 zile

   Prima zi:
   Doar orez fiert fără sare sau alte condimente.

   Ziua a doua:
   Doar legume: varză, morcovi,roșii,castraveți sub formă de salate sau ca atare.Se poate adăuga lămâie.Fără sare.

   Ziua a treia:
   Doar fructe: fără banane, struguri, pere sau prune.

   Ziua a patra:
   Doar carne fiartă de pui sau pește.

   Ziua a cincea:
   Doar brânză de vaci și iaurt dietetic.

   Ziua a șasea:
   Doar ouă fierte tari.

   Ziua a șaptea:
   Doar compoturi de fructe.



   Ziua a opta:
   Doar cereale integrale și lapte.

   Ziua a noua:
   Doar orez fiert fără sare sau alte condimente.

   Pe perioada celor nouă zile se va bea multă apă plată sau minerală.


sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Scorțișoara

   În tradiţia populară: era întrebuinţată ca aromatizant şi condiment în diferite preparate culinare, băuturi, etc.Se folosea fiartă în vin contra răcelii, iar plămădită în rachiu cu nucșoară și rostopască contra gălbinării.
 

   Compoziţie chimică: uleiuri eterice 0,9-2,3% care conţine aldehidă cinamică, eugenol, metilnamilcetonă, alfapinen, felandren, pcimen, aldehidă benzilică, hidrocinamică şi cuminică, linalol, cariofilen, etc.Mai conţine 2% tanin, 1,8-3,8-6,6% oxalat de calciu.
 

   Uleiul volatil de scorţişoară este un ulei volatil obţinut prin distilarea cu vapori de apă din scoarţa arborelui.Acesta este un lichid limpede, galben-deschis, cu miros caracteristic de scorţişoară, gust dulceag şi arzător.La aer şi la lumină se colorează.Este carminativ şi aromatic.
 

   Acţiunea farmacologică a scorțișoarei: este indicată ca stimulent general şi îndeosebi ale funcţiilor digestive.
   Este uşor carminativă şi provoacă o mărire a secreţiei salivare.
   Accelerează transpiraţia.
   Provoacă o acţiune de accelerare şi regularizare a ritmului contracţiilor uterine, are şi o acţiune estrogenă datorită fracţiunii insolubile în eter din scoarţa de scorţişoară.   

   Ajută la întărirea organismului.
   Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni abdominale, afecţiuni cardiace, afecţiuni circulatorii, anorexie, bronşite, colici gastrice şi abdominale, constipaţie, diabet, dureri interne inclusiv abdominale, gingivite, greaţă, gripă, halenă, insomnie, nervozitate, răceli, scaune neregulate, spasme digestive, sughiţ.



 

   Consum: fiartă, o linguriţă de praf în 500 ml vin şi băut cald în răceli.
   Se poate pune peste orice preparat culinar.
   Se fierbe o linguriţă în 250 ml apă până scade apa la jumătate.Se adaugă miere şi se va consuma câte o linguriţă de mai multe ori pe zi în cazul răcelilor sau altor afecţiuni.
   În afecţiunile dermatologice: se face un amestec cu suc de lămâie şi praf de scorţişoară.Se pune extern pe răni.
   25 g de praf de scorţişoară se pune la 500 ml vin de bună calitate, preferabil vechi.Se ţine timp de 8 zile apoi se strecoară.Se dă câte 2 linguri pe zi la cei cu afecţiuni abdominale.
 

   Tinctura de scorţişoară se prepară astfel: 50 g de scorţişoară măcinată se pune cu 500 ml alcool alimentar de 70 grade.Se ţine pentru 15 zile la temperatura camerei agitând des.Se filtrează după trecerea timpului de 15 zile şi se pune în recipiente de capacitate mai mică la rece.
   Acţiune terapeutică a tincturii de scorțișoară: stimulent şi uşor carminativ, sialogog.
Indicaţii: anorexie, obişnuit este folosit pentru corectarea gustului diferitelor preparate.

   Tinctura de scorțișoară are o acţiune fungicidă.  
   Mod de administrare:  0,50-2g pe zi.

vineri, 8 ianuarie 2016

Despre ciuperci și tratamentele potrivite

   Micoza : înseamnă orice fel de ciupercă, dar cea mai răspândită este candidoza.
 

   Ea se manifestă ca o iritaţie la nivelul mucoasei, bucală sau vaginală, în cazul mucoasei bucale bolnavul nu poate tolera nimic picant iar dacă s-a fixat pe mucoasa bronşică atunci pot apărea: spazme bronşice, tuse spastică, senzaţie de sufocare.
 

   Ca terapie naturistă cu bune rezultate în cazul candidozelor pe mucoasa bucală este gargara cu bicarbonat de sodiu, sau gargara cu gălbenele.
 

   Se face o infuzie mai prelungită, se toarnă 300 ml apă fierbinte peste 1 lingură de gălbenele şi se lasă o oră, apoi se strecoară şi se foloseşte pe timpul unei zile pentru gargară. 


 

   De regulă este bine să se folosească ambele metode odată şi să se facă gargară după fiecare masă.
 

   Infuzia de gălbenele este bună și în cazul candidozelor vaginale, este suficient ca spălăturile să se facă o dată la două zile dar nu mai des.
 

   Spălăturile vaginale se pot face şi în cazul unui organism sănătos, dar nu prea dese, pentru nu a distruge floră normală.
 

   Dacă candidoza este rebelă, recidivantă, se indică un tratament cu candidin.Se creează astfel un anticorp anticandidă.Tratamentul va dura 3-6 săptămâni, de două ori pe săptămână, timp în care iau naştere anticorpi, iar persoana va fi protejată.

joi, 7 ianuarie 2016

Adevărat sau fals

   De-a lungul timpului au apărut foarte multe ipoteze cu și despre alimente, alimentație sau sănătate.
   Unele au fost demonstrate, altele au fost demontate.
   Să vedem câteva dintre acestea, aflând în acest mod ce este bun pentru noi și ce nu.

   În coaja merelor sunt concentrați mai multi antioxidanți decât în miez?
   Adevărat.
   Cercetatorii au demonstrat că extractul din coajă de măr reduce cu 43% riscul de a suferi de cancer de colon, în vreme ce extractul din miez de măr, cu doar 29%.

   Mierea își păstrează proprietățile și dacă este adăugată în ceaiul fierbinte?
   Fals.
   Dacă este adăugată în ceaiul mai fierbinte de 40 de grade Celsius, mierea pierde vitaminele și unele substanțe cu proprietăți antibacteriene. 




   Una dintre cauzele celulitei este acumularea de apă în țesuturi, de aceea limitarea consumului de apă ne scapă de această problemă?
   Fals.
   La prima vedere, o asemenea afirmație pare logică.
   În realitate însă, hidratarea necorespunzătoare provoacă acumularea toxinelor în organism.
   Toxinele sunt principala cauză a celulitei.

   Cafeina împiedică asimilarea calciului?
   Adevărat.
   Excesul de cafea împiedică depunerea calciului în țesutul osos și favorizează apariția osteoporozei.
   Acest lucru se manifestă în special la femeile aflate la menopauză.

   Dinții de lapte nu trebuie tratați, oricum vor cădea la un moment dat?
   Fals.
   Copilul trebuie dus obligatoriu la stomatolog.
   Cariile acționează mai rapid asupra dinților de lapte decât asupra altor dinți.
   Iar o carie netratată în copilărie poate determina infecții grave și chiar poate afecta dezvoltarea dinților maturi.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Trucuri pentru frumusețe partea a doua

   Câteva trucuri foarte eficiente care să vă ajute să vă păstrați frumusețea și prospețimea, le puteți descoperi aici.

   Pentru o îngrijire de bună calitate, puteți urma acest program de 3 pași:
 

   Primul pas: masca de cereale:
   Se curăță foarte bine tenul și gâtul și apoi se combină cât mai multe cereale, care, se știe, sunt foarte bogate în vitaminele B, E, A.
   Folosind o râșniță de cafea, se macină semințele de cereale necesare:
   - o ceașcă de ovăz măcinat mărunt,
   - 2 cești de argilă albă,
   - 1/4 ceașcă migdale, mărunt măcinate,
   - 1/8 ceașcă levănțică, mărunt măcinată,
   - 1/8 ceașcă petale de trandafiri, măcinate.
   - 1/8 ceașcă de semințe de mac, măcinate.
   Se combină toate aceste ingrediente.Cerealele măcinate se păstrează într-un vas de sticlă.Pentru folosire se amestecă 1-2 linguri de cereale cu apă.Se amestecă până se formează o pastă și se întinde pe față, făcând și un ușor masaj.Se clătește cu apă călduță.


   Pasul doi: băile de abur din plante:
   Se selectează plantele cele mai benefice tipului dvs. de ten.
   Pentru ten uscat și normal: două părți mușețel, gălbenele și trandafiri, 3 părți frunze de tătăneasă, o parte lavandă.
   Pentru ten normal și gras: o parte salvie și frunze de zmeură, 3 părți tătăneasă, 2 părți mușețel, 1/4 rozmarin.
   Se amestecă toate ingredientele și se păstrează în sticle curate, bine închise.Pentru utilizare se pun 3/4 litru de apă la fiert într-un vas larg.Se adaugă o mână din mixtura de plante menționată mai sus și se fierbe acoperit la foc mic câteva minute.Se ia vasul de pe foc, se acoperă capul cu un prosop mare și se stă cu fața în aburii rezultați.Daca este foarte fierbinte, se ridică un colț al prosopului astfel încât să poată pătrunde aerul.Această minisaună va face minuni pentru tenul dumneavoastră.Imediat după saună, se curăță tenul și se aplică un preparat astringent pentru a tonifia pielea și pentru a închide porii.Pentru pielea uscată este indicată apa de trandafiri, care este un astringent ușor și blând.




   Pasul trei: masajul și crema:
   Se face un masaj ușor folosind crema hidratantă favorită.Se pune puțină cremă în palmă și apoi se face cu degetele mișcări circulare blânde spre exteriorul feței.Masajul este excelent pentru stimularea circulației sângelui prin vasele tenului.Astfel este permisă curățarea profundă a porilor, evitându-se acneea.Masajul facial este indicat, de asemenea, pentru întărirea mușchilor feței.


   Acest tratament durează aproximativ 45 de minute și pentru a obține cele mai bune rezultate trebuie făcut o dată sau de două ori pe lună.
   Urmând acest tratament puteți să beneficiați de un ten sănătos și luminos.

ShareThis