Model de terapie cu tărâțe:
Se fierbe un pahar de tărâțe de grâu sau de secară în 2 litri de apă, la foc mic, timp de 30 de minute.Se adaugă 200 gr miere și se fierbe totul încă 5 minute.Se păstrează la rece.Se consumă câte o jumătate de pahar de amestec, de 2 ori pe zi.
Acest amestec tonifică organismul aflat în convalescență.
Fierte în vin, tărâțele ajută la îndepărtarea unor erupții de pe cap.Se vor face spălături zilnice.
Se bea apă de tărâțe, încălzită, care ajută în tratarea unor boli de gât, a laringitelor, faringitelor și tusei.
Furunculii și coșurile pot fi vindecate prin aplicarea de comprese obținute din tărâțe calde, stropite cu oțet.
În cazul afecțiunilor renale este bine să se consume de 3 ori pe zi, înainte de masă, câte o linguriță de tărâțe încinse, amestecate cu aceeași cantitate de miere.
În caz de inflamare a splinei, se va opări un pahar de tărâțe cu puțină apă, aplicându-se calde asupra splinei.Procedura va fi continuată până la însănătoșire.
Se fierb tărâțe de grâu până la obținerea unei paste dense.Se înfășoară într-o pânză de bumbac, având grijă să nu fie prea fierbinți.Se aplică pe ganglionii limfatici umflați.Se înfășoară cu un șal de lână.Compresa se aplică de 3-4 ori pe zi.Tratamentul se ține 5-6 zile, până la retragerea umflăturilor, tărâțele fiind înlocuite cu altele noi, zilnic.În locul lor poate fi folosit și orez fiert.
Compoziţie chimică: proteine (până la 40%), comparativ cu carnea care are doar 15-20%.
Mai conţine de asemenea toţi aminoacizii esenţiali, lipide, glucide, săruri minerale, enzime, lecitine, rezine, ceruri, vitaminele A, B1, B2, C, D, E, fito-hormoni, lecitină, diastaze, etc.
Proprietăţi farmacologice: aliment complex, mineralizant, antisclerogen, hipocolesterolemiant, menţine constant nivelul lipidelor şi al glucozei în sânge.
Are de 2 ori mai mult calciu ca laptele, conţine magneziu şi alte minerale foarte importante, vindecă o serie de afecţiuni ale menopauzei pentru că are o serie de hormoni.
Este un important anticancerigen.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiuni cardiace, afecţiuni osoase cu pierderea masei osoase, cancer în orice fază sau localizare în special la cancerul feminin (sân, ginecologic), constipaţie, creştere, demineralizare, diabet, dismenoree, hipocolesterolemie, lipsa calciului, obezitate, tulburările menopauzei.
Se consumă sub formă de boabe sau făină folosită la orice masă.
Laptele de soia: 150 g boabe se moaie într-un litru de apă timp de 36 de ore.Se separă apoi lichidul de partea mâloasă care se reia pentru o nouă pulverizare şi care se amestecă din nou cu lichidul.Se pritoceşte şi se filtrează.Laptele acesta trebuie consumat în 24 ore.
Soia consumată sub orice formă la fiecare masă este un tratament simplu şi foarte eficient în afecţiunile de mai sus.
Mărul, recunoscut prin compoziția sa chimică unică, este cel mai accesibil și mai ieftin fruct, fiind recunoscut prin calitățile sale tămăduitoare.
În cazul infecțiilor sau al afecțiunilor căilor respiratorii, a disfuncțiilor sistemului nervos, este bine să mănânci mere și să inhalezi aroma acestui fruct.Mărul are un efect revigorant asupra organismului și sporește capacitatea sa de muncă.
Tusea și bronșitele cronice, precum și cele acute pot fi tratate cu fiertură de mere.
Se procedează în felul următor: merele se taie mărunt, apoi se adaugă apă și se lasă să fiarbă la foc încet timp de 10 minute.Lichidul se bea cald, câte 1-2 lingurițe de 8-10 ori pe zi.Dacă bronșita este avansată atunci este indicat ca în fiertura de mere să se adauge o lingură de ulei de floarea soarelui și puțină miere de albine.
În cazul tusei seci sunt recomandate merele coapte.
Se face un amestec în proporție de 1:1:2 de mere date pe răzătoare, o ceapă roșie și o linguriță de miere de albine și se consumă în cazul bronșitelor cronice și al celor acute, însoțite de tuse.Copiilor li se recomandă câte o lingură de 7-8 ori pe zi.
Amestecului din cinci părți de mere, șase de rădăcină de hrean si o parte morcov date mărunt pe răzătoare, i se mai adaugă sare, zahăr și smântână după gust.Se prepară ca o salată și se folosește în cazul unor dereglări de metabolism, precum și în cazul altor boli, dar, în special, în cazul afecțiunilor respiratorii.
Se ia o lingură de praf de coajă de măr, o lingură de semințe de in și 1-2 lingurițe mici de miere, peste care se toarnă 0,3 litri de apă fiartă.Conținutul se fierbe într-un vas închis timp de 10 minute, apoi compoziția se strecoară.Lichidul obținut se bea în cazul îmbolnăvirilor de anghină, amigdalită, laringită la copii și se recomandă în administrarea de 3 ori pe zi cu 5-10 minute înainte de servirea mesei.
Într-un pahar cu apă fiartă și răcită la temperatura camerei se toarnă o lingură de oțet de mere cu care apoi se face gargară la un interval de o oră.După gargară se ia o lingură de oțet de mere.Procedura respectivă este eficientă în cazul guturaiului.O dată cu ameliorarea stării, intervalul se reduce la două, respectiv trei ore.Durata procedurilor este de 5-10 minute.De regulă, după o zi-două, boala cedează.
Frunzele de mere sunt o sursă inepuizabilă de vitamina C.De aceea este indicat să se bea infuzie din frunze de mere în cazul tuturor afecțiunilor căilor respiratorii.
Praful obținut din frunze de măr este bine să fie inclus în mai toate alimentele ca un supliment valoros, fără teama unor efecte nocive asupra organismului.
Infuzia de frunze de măr se prepară în felul următor: se pune într-un vas o lingură de frunze de măr mărunțite peste care se toarnă un pahar de apă colocotită și se ține la bain-marine timp de 15 minute, după care se lasă la răcit timp de 45 de minute.Se beau câte 2 pahare de 3-4 ori pe zi înainte de mese.Gargara cu aceasta infuzie este recomandată în cazul anghinei, laringitei și pentru inhalații nazale, dacă e vorba de guturai.
Denumiri populare: buruiană de bube rele, buruiană de dalac, lăsmuitor, losnicioară de ceas rău, pătlagină de dalac, poama câinelui, umbra nopţii, viţa ovreiului, zârnă.Se aseamănă cu zârna ca efecte, de fapt este din aceiaşi familie.Fructele sunt roşii şi sunt toxice.
Descriere: plantă cu tulpina subţire, agăţătoare, cu cârcei, frunze fără peri, în formă de inimă, întregi la coadă, flori violete, fructe nişte boabe roşii, veninoase.Creşte prin tufişuri, păduri, pe stânci, înfloreşte în iunie-august.
Compoziţie chimică: frunzele şi fructele conţin solanină, acizii dulcamarie, dulcamaretic, saponozide steroidice, vitamina C, săruri minerale, celuloză, puţină glucoză.Se folosesc de la această plantă: fructele, florile, frunzele.
Acţiune farmaceutică: expectorant, laxativă, antimitotică, diaforetică, măreşte secreţiile renale şi biliare.Are o acţiune slab narcotică.Extern ajută la vindecarea unor afecţiuni metabolice.
Se poate folosi la următoarele afecţiuni: afecţiunile vezicii urinare, antrax, apă la plămâni, astm, bolile splinei, bronşită, eczeme cronice, furunculoză, gută, impetigo, pneumonie, psoriazis, reumatism, scrofuloză, transpiraţii excesive.
Preparare: se va lua 0,1 g de 3 ori pe zi din praf de plantă uscată, care se va înghiţi cu puţină apă.
Decoct din 1-2 linguriţe de plantă mărunţită care se va fierbe timp de 5 minute în 250 ml apă.Se strecoară şi se va consuma câte o ceaşcă dimineaţa şi una seara.Se poate folosi foarte bine atât la reumatism, cât şi la gută.
Decoct din 2-3 linguriţe la 250 ml apă fiert timp de 5 minute, apoi strecurat.Se foloseşte la afecţiunile pielii, intertrigo, psoriazis, eczeme cronice, furunculoză dar şi în bronşite şi astmă.
Extern se fac comprese şi spălături iar în astm şi bronşită se face gargară fără să se bea.
Tinctură: se va lua câte 15-20 picături de 3 ori pe zi diluat cu puţină apă.Tinctura se va face din 5o g praf de plantă care se va pune cu 250 ml alcool 70 de grade, timp de 15 zile în care timp se va agita des ţinându-se recipientul la temperatura camerei.Se strecoară apoi şi se poate folosi.Este bine ca această tinctură să se pună într-un recipient de culoare închisă pentru că este sensibil la lumină şi de asemenea se indică să fie ţinut bine închis pentru a nu se evapora.Este preferabil să se ţină la întuneric şi atunci se poate păstra o perioadă de 2 ani.
Lemnul este, fără îndoială, materia nobilă pe care omul o folosește cel mai mult.Îl găsim peste tot în viața noastră cotidiană.Pe toată suprafața globului au trecut secole fără să-i marcheze existența.Fiecare esență de copac oferă caracteristici bine precizate care îi condiționează existența.Lemnul este ușor, rezistent, omogen, elastic.Din el se fac mobilă, scheleți, hârtie, opere de artă.Dar copacul nu ne oferă doar lemnul său.Fructele sale, frunzele sale, scoarța sau seva sunt de asemenea foarte utilizate și conțin în special calități terapeutice apreciate din cele mai vechi timpuri.
Castanul:
În Ardeche, în Corse sau în Limousin, castanul este mai cunoscut sub numele de arborele de pâine.De-a lungul secolelor, țăranii utilizau făina de castan pentru a-și face pâine.Bogate în substanțe, frunzele sale dezvoltă o acțiune sedativă asupra organelor respiratorii și pot vindeca bronșitele și reumatismul.Folosită tot ca infuzie, scoarța sa are proprietatea de a scădea temperatura.Castanul prezintă de altfel proprietăți bacteriostatice.
Fagul:
Preferând umbra și umiditatea, fagul desăvârșește o pădure remarcabilă.Din punct de vedere al lemnului, el reprezintă fericirea tâmplarilor.Legenda spune că era lemnul favorit al vrăjitoarelor pentru deplasarea lor pe mătură.Scorța sa netedă și argintie are proprietăți astringente și antiseptice.Foarte eficace pentru dezinfectarea plămânilor, ea se folosește în diferite siropuri.
Pinul:
Mugurii expectoranți sunt utilizați la fabricarea medicamentelor pentru căile respiratorii de mai multe mii de ani.Pe timpul faraonilor, medicii egipteni foloseau deja pinul pentru dezinfectarea bronhiilor.Extractele din rășini sunt de altfel eficace contra reumatismului, gutei și a bolilor de piele.Hidroterapia se poate lăuda cu meritele conurilor verzi și a acelor care se găsesc ca extracte în numeroase săruri de baie.
Stejarul:
Regele pădurilor este un arbore sacru încă din Antichitate, datorită longevității sale excepționale.Frunzele, ghindele, scorța sunt foarte bogate în substanțe active și au proprietăți astringente și tonice.Se folosește contra diareei, dizenteriei, hemoragiilor.Pudra de scoarță oprește hemoragiile nazale.În timpul primului război mondial germanii făceau cafea din ghinde pentru o digestie eficientă.
Ulmul:
Este recomandat în vederea folosirii contra afecțiunilor pielii.Frunzele sale au ca efect o remarcabilă putere cicatrizantă și antiinflamatoare.A doua scoarță recoltată primăvara de pe ramurile tinere are calități astringente și se folosește la fabricarea medicamentelor contra hidropiziei.Este recomandată de asemenea pentru tratarea dermatrozelor și reumatismul.Din păcate, cea mai mare parte a ulmilor a fost decimată.
Salcia:
Nu a trebuit să așteptăm apariția științei moderne sau a analizei chimice pentru a descoperi proprietățile salciei.Salicina conținută de frunzele și scorța sa este precursorul structurii aspirinei de astăzi.Încă din Antichitate se cunoșteau calitățile sale de a reduce febra și durerea.Țăranii făceau ceai contra migrenei folosit ca antiinflamator cu uz extern.Mugurii săi au efect sedativ în caz de insomnie.
Mesteacănul:
Seva mesteacănului are cea mai mare calitate terapeutică.În Suedia se produce din aceasta zahăr și vin.În Rusia se prepară bere și un fel de pastă pentru a o amesteca cu caviarul.În anumite provincii franceze se prepară vin spumos asemănător cu șampania.Scoarța sa este febrifugă, diuretică și stimulează digestia.Infuziile din frunze de mesteacăn sunt eficace contra gutei, reumatismului și calculilor renali iar mugurii activează secreția biliară.
Mălinul:
Originar din Orientul Mijlociu, mălinul este recunoscut pentru frunzele sale roșiatice.Dar nici fructele sale nu sunt lipsite de calitate.Nu există un mai bun diuretic ca fructele mălinului.Infuzia este recomandată contra inflamațiilor căilor urinare, gutei și artritei.Cu un gust delicios, fructele de mălin, asemănătoare cireșelor, dar mai micuțe, au avantajul de a fi foarte bogate în vitamina A.Pulpa lor se poate aplica pe față pentru a regenera epidermele obosite.
Frasinul:
Foarte mult timp i s-a atribuit acestui copac robust puteri magice, căci proprietățile sale terapeutice sunt numeroase.O infuzie de frasin administată persoanelor care suferă de reumatism articular devine un adevărat elixir pentru o viață mai lungă.Ajută în lupta contra gutei și dureroaselor colici renale.Semințele sunt renumite pentru calitatea diuretică, iar scoarța ramurilor este febrifugă.
Teiul:
Cine nu cunoaște ceaiul roșiatic și amărui al teiului? Nu există, în zilele noastre un mai bun depurativ.Îl găsim de altfel concentrat în mai multe medicamente.Efectele sale hipotensive și antispasmatice realizează un excelent remediu contra stresului și oboselii.Bebelușilor prea neliniștiți li se fac chiar băi cu tei datorită acestor proprietăți.Pe timpul iernii, florile sale sunt utile în cazul gripelor și durerilor sciatice.
Kilogramele în plus reprezintă un coșmar al multor femei din societatea actuală.Însă, deși majoritatea dintre acestea privesc problema doar din punct de vedere estetic, s-a demonstrat că supraponderabilitatea stă la baza unor numeroase afecțiuni ale omului modern.Bolile cardio-vasculare, diabetul zaharat insulino independent, litiaza biliară, sunt cele mai frecvente complicații asociate obezității.Dar probabil că puține dintre noi știu că anumite forme de cancer-uterin, mamar, de vezică biliară, de colon și rect apar mai des la obezi.Supraponderabilitatea nu este un moft, decât poate pentru cei care nu s-au confruntat niciodată cu asta.
Regim pentru o săptămână:
Luni: 600 calorii,
Marți: 1000 calorii,
Miercuri: doar legume și fructe,
Joi: 1000 calorii,
Vineri: doar legume și fructe,
Sâmbătă: 600 calorii,
Duminică: 1000 calorii.
Pentru zilele cu 1000 calorii se urmează acest regim:
Dimineața: 200 ml lapte.
Ora 10: o chiflă, (50g) sau o felie de pâine cu brânză de vaci sau carne fiartă slabă (50g).
Ora 12: o cafea neagră cu zaharină.
Prânz:
Felul 1: salată de crudități din 200 g varză sau ridichi, andive, salată verde, castraveți, roșii, ardei gras, cu o linguriță de ulei, lămâie, oțet.Salata poate fi înlocuită cu 1-2 farfurii de supă de legume.
Felul 2: 100 g carne slabă de vacă, pasăre, mânzat, friptă, fiartă sau rasol sau 150 g pește slab fiert sau preparat la cuptor sau 150 g brânză de vaci.
Felul 3: un măr, (100g).
Cina:
Felul 1: 150 g cartofi fierți sau 200 g dovlecei sau fasole verde, cu 2 lingurițe de iaurt.
Felul 2: 100 g carne slabă friptă sau 150 g pește slab.
Felul 3: un măr.
Acest regim înseamnă cca 1000 calorii, 75g proteine, 100g glucide, 35g lipide.
Pentru zilele cu 600 calorii se urmează indicațiile: cca 1,5 l lapte sau 2 pachete de brânză de vaci slabă sau 2 bucăți de carne slabă (150g) sau combinații.
Tarhonul este o plantă puternic parfumată care a fost folosită încă din antichitate ca antidot pentru veninul șerpilor.
Folosit la bucătărie, dar și contra durerilor de dinți sau a tensiunii mari.
În zilele noastre el este folosit în principal la gătit, dar se știe că are proprietăți medicinale importante.
Este foarte important pentru sistemul digestiv: alină crampele stomacale, mărește apetitul și ajută digestiile leneșe.Poate ajuta celor care suferă de balonari, indigestie și sughiț.
Poate fi folosit pentru a regulariza menstruația, ajută la calmarea nervilor și în stările de oboseală.
Tarhonul poate substitui cu succes sarea pentru persoanele care suferă de tensiune arterială mare.
Tarhonul poate, de asemenea, să ajute la creșterea secrețiilor bilei pentru ficat, ajută digestia și accelerează procesul de eliminare a toxinelor din corp.În acest scop puteți folosi ceaiul de tarhon.Pentru acesta luați o cană de apă fiartă și turnați-o peste câteva frunze de tarhon (o lingură de frunze) și lăsați-le să infuzeze 10 minute, după care beți acest ceai.Se recomandă să se bea cel puțin o cană de astfel de ceai pe zi.
Când tarhonul se usucă pentru a fi utilizat în bucătărie, se pierd numeroase caracteristici importante ale uleiului esențial.
Tarhonul uscat se folosește cel mai bine în ceaiuri și la gătit.
Cele mai importante componente ale tarhonului se găsesc în tanin, terpena, arome care prezintă reale calități terapeutice în cazul afecțiunilor stomacului și ficatului.
Copiii care sunt predispuși la paraziți intestinali găsesc în tarhon o armă extrem de valoroasă în lupta împotriva acestora.Ceaiul de tarhon este esențial în înlăturarea acestor paraziți.Luați o cană de apă fierbinte pe care o turnați peste câteva frunze de tarhon și lăsați-le să infuzeze 10 minute, strecurați-le și dați copiilor două căni de ceai, dimineața.Este bine să se bea cel puțin patru căni pe zi, dimineața și seara.
