Se afișează postările cu eticheta catina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta catina. Afișați toate postările

joi, 1 octombrie 2015

Cătina în sezonul rece

   Sezonul rece este asociat cu un consum redus al alimentelor bogate în vitamine.
   Acest deficit poate apărea și la cei care nu prea mănâncă în sezonul rece murături (obținute prin fermentație, adică prin saramură), borș, pâine neagră, tărâțe.
   Mâncărurile "rafinate", chiar dacă ele sunt plăcute ochiului și gustului, reprezintă obiceiuri alimentare proaste.
   De aceea, mai ales pe timpul iernii, cătina aduce organismului vitaminele necesare, ca și acizii grași esențiali.
   După cum se știe, după măceș, cătina conține cea mai mare cantitate de vitamina C.
 

   Iarna, organismul își autoreglează energia și în acest scop trebuie activate procesele oxidative.
   Procesele energetice necesită aport de grăsimi, dar și aceste arderi au nevoie de complexul B, vitaminele PP, B2, C (provenite și din tărâțe de grâu și grâu încolțit), completate cu celelalte substanțe din cătină.

   Iarna nu trebuie uitate părțile din corp cele mai expuse frigului: fața, mâinile, picioarele, care pierd vitaminele liposolubile necesare metabolismului.
   Indicate în tratarea mâinilor, a feței (în special la femei) sunt preparatele vitaminate, dar și cele cu extract de cătină (vitamine solubile în grăsimi). 




   Vă prezentăm două rețete care să vă fie de ajutor pe timpul iernii.
   Cele două preparate dau o mare energie organismului, stimulează procesele aerobiotice, generatoare de căldură.

   1. Se usucă 100 g fructe de cătină la 60 grade C (fie pe calorifer, fie în cuptor).
   Se macină apoi boabele și rezultă 20-25 g pulbere uscată, care conține 2,5 ml ulei pur.
   Peste pulbere se adaugă 50-70 ml ulei (de soia, floarea soarelui, de germeni ori de măsline) și se amestecă.
   Se lasă încă două zile, amestecând din când în când.
   Se folosește partea de deasupra a amestecului, fie ca atare, fie în combinație cu o cremă oarecare.
   Se ung fața, mâinile și picioarele.

   2. Se face un ceai din fructe uscate de cătină (la o cană de apă se pune o linguriță de fructe uscate) și se dă un clocot.
   Înainte de a fi îndulcit, se scot din ceai două lingurițe de lichid și se ung fața și mâinile.
   Apoi, pielea se unge cu crema prezentată mai sus.

   Restul de ceai se îndulcește și se poate consuma ca atare.

miercuri, 24 iunie 2015

Reţete cu cătină

   Ajutorul dat de cătină:

   Atunci când este mai rece, observăm un consum redus al substanţelor vitaminate, mai ales la persoanele care nu consumă fructe şi legume bogate în vitamine.Acest deficit poate apărea şi la cei care nu prea mănâncă în sezonul rece murături (obţinute prin fermentaţie, adica prin saramură), borş, pâine neagră, tărâţe.Mâncărurile rafinate, chiar dacă sunt plăcute ochiului şi gustului, pot fi, mai degrabă, obiceiuri nesănătoase.De aceea, mai ales în sezonul rece, cătina albă aduce organismului vitaminele necesare, ca şi acizii graşi esenţiali.După cum se ştie, după măceş, cătina conţine cea mai mare cantitate de vitamina C.

   Pielea trebuie mereu protejată şi ajutată să facă faţă schimbărilor climatice, mai ales următoarele zone mai expuse: faţa, mâinile, picioarele, care pierd vitaminele liposolubile necesare metabolismului. Indicate în tratarea mâinilor, a feţei (în special la femei) sunt preparatele vitaminate, dar şi cele cu extract de cătină (vitamine solubile în grăsimi). 




   Haideţi să vedem două reţete, folsitoare şi uşor de preparat:

   Ulei de cătină:

   Se usucă 100 g fructe de catină la 60 grade C.Se macină apoi boabele în râşniţa de cafea, rezultând 20-25 g pulbere uscată, care conţine 2,5 ml ulei pur.Peste pulbere se adaugă 50-70 ml ulei (de soia, floarea soarelui, de germeni ori de măsline) şi se amestecă.Se lasă încă două zile, amestecând din când în când.Se foloseşte partea de deasupra a amestecului, fie ca atare, fie în amestec cu o cremă oarecare.Se ung faţa, mâinile şi picioarele.

   Ceai de cătină:

   Se face un ceai din fructe uscate de cătina (la o cană de apă se pune o linguriţă de fructe uscate) şi se dă un clocot.Înainte de a fi îndulcit, se scot din ceai câteva linguriţe de lichid şi se tamponează faţa, apoi se unge cu crema preparată după reţeta anterioară.Restul de ceai se poate consuma, eventual îndulcit cu miere.

   Organismul are nevoie câteodată să işi autoregleze energia şi în acest scop trebuie activate procesele oxidative.Procesele energetice necesită aport de grăsimi, dar şi aceste arderi au nevoie de complexul B, vitaminele PP, B2, C (provenite şi din tărâţe de grâu şi grâu încolţit), completate cu celelalte substanţe din cătină.

   Cele două preparate dau o mare energie organismului, stimulează procesele aerobiotice, generatoare de căldură.

ShareThis