Se afișează postările cu eticheta autohemoterapie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autohemoterapie. Afișați toate postările

vineri, 27 noiembrie 2015

Terapiile cu oxigen

   În ce consta terapia cu ozon?
   Terapia medicală cu ozon modernă constă în izolarea bacteriilor, virușilor, ciupercilor și paraziților anaerobi (care nu pot trăi în oxigen) între atomi de ozon.Această formă de oxigen pur face imposibil ca microbii, care se oxidează rapid, să continue să trăiască, în timp ce pentru celulele umane sănătoase ozonul nu prezintă nici cea mai mică amenințare dacă este folosit în mod adecvat.
 

   Toate infecțiile secundare și poate chiar acelea inițiale se vindecă sau își pierd din intensitate.Pacientul se vindecă și de infecțiile mai vechi, de care a suferit înainte de a se trata pentru cea curentă.
 

   Atunci când procedurile sunt aplicate corect, concentrațiile sunt respectate, volumul și durata tratamentului sunt cele adecvate, ozonul este extrem de eficient, neavând efecte secundare, au arătat studiile pe oameni și animale publicate în ultima sută de ani.
 

   Autohemoterapia minoră (AH minoră) constă în luarea unei cantități mici de sânge, amestecarea acestuia cu ozon pentru a ucide virușii, urmată de injectarea virușilor morți, potrivit teoriei imunizării, aplicată și la cele mai banale vaccinuri.
   Autohemoterapia minoră este însă ruda mai puțin evoluată a autohemoterapiei majore, care va fi și ea curând depășită de tehnici mai moderne.
   Ultima dintre ele, și care se bucură de foarte mari succese, pășește peste inocularea virusului mort și introduce direct în sânge, limfă și celule, ozonul medical care distruge virușii, lucru care se poate face în moduri variate, inclusiv prin ingerarea de apă ozonată.



 

   Chiar și cu metodele depășite (încălzirea ozonului, care nu se mai practică pentru că reduce eficiența, concentrația mică, aplicarea tratamentului doar de trei ori pe săptămână față de două-trei ori pe zi), cercetăriile au avut rezultate pozitive.
   S-a observat faptul că la pacienții participanți la studii, care mai aveau un rest de sistem imunitar, numărul de limfocite a crescut, ei s-au îngrășat și s-au simțit bine.Aceste limfocite sunt responsabile cu apărarea organismului.
   Nu este greșit să inoculezi unui pacient un virus mort pentru a suscita o reacție imunitară din partea acestuia.Ce se întâmplă însă dacă pacientul nu prea mai are sistem imunitar, așa cum este cazul bolnavilor de SIDA? În mod logic, tratamentul este inutil.
   Este de remarcat faptul că doza și concentrația folosite la studii au fost extrem de mici, tratamentul nu a fost administrat decât de trei ori pe săptămână, ceea ce a permis numai distrugerea temporară și parțială a virusului.
   Zilele în care tratamentul nu era administrat au permis infecției să contracareze măsurile de combatere, mai ales că este cunoscută rapiditatea cu care se extind virușii.

ShareThis