vineri, 13 noiembrie 2015

Despre aromaterapie

   Aromaterapia este o formă de tratament deosebit de plăcută care funcționează pe baza uleiurilor esențiale.
   Indiferent cî îți plac mirosurile de fructe, flori, lemn sau mosc, există o aromă făcută să se potrivească oricui, iar combinând două sau mai multe uleiuri, poți crea un parfum personal unic.

   Aromaterapia modernă a fost descoperită în secolul al XX-lea, de către chimistul francez Gattefosse, a cărui familie conducea o parfumerie.
   Lucrând în laborator, Gattefose și-a provocat o arsură.Și-a înmuiat imediat mâna într-un vas cu ulei de lavandă și, în scurt timp, arsura s-a vindecat fără a apărea vreo complicație.Incidentul l-a determinat pe parfumier să studieze efectele terapeutice pe care le au uleiurile aromatice, tot restul vieții sale. 




   Dr. Jean Valnet, un alt pionier al aromaterapiei, a urmărit teoria predecesorului său, dar nu s-a limitat la atât, ci a folosit uleiurile esențiale pentru a trata rănile soldaților, în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
   Dar cea care a dezvoltat metoda diluării și a aplicării uleiurilor esențiale prin masaj, a fost Marguerite Maury, biochimist francez.

   Cum funcționează aromaterapia?
   Uleiurile esențiale sunt deseori aplicate direct pe piele, făcând parte din ritualul masajului, dar instrucțiunile trebuie citite cu multă atenție, pentru a afla care este concentrația acestora.
   Dacă sunt tari, nu trebuie aplicate pe piele și trebuie evitat contactul cu ochii.

   Câțiva stropi de ulei pot fi diluați în cada cu apă fierbinte, înainte de a face o baie.
   Sau poți pregăti comprese fierbinți și reci, tot pe baza uleiurilor esențiale.
   Inhalarea aromei este o procedură deja binecunoscută.
   Pentru aceasta, fie arzi uleiul parfumat, într-o candelă specială, fie, pentru un și mai mare efect, adaugi câțiva stropi de ulei într-un vas cu apă fierbinte și stai cu capul acoperit de un prosop, deasupra vasului. 


   O listă cu uleiurile indicate în aromaterapie și beneficiile lor, găsiți aici.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

ShareThis